Mihail KOGĂLNICEANU  (n. 6 septembrie 1817 , Iași, Moldova – d. 1 iulie 1891 , Paris, Franța), îndrumător cultural și literar, prozator și memorialist.  A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului).

Fiul lui Ilie Kogălniceanu, mare vornic, și al Catincăi (n. Stăvilă)  învață inițial cu dascălul Gherman Vida și la pensioanele franceze din Moldova. Este trimis, împreună cu fiii domnitorului Mihail Sturdza, la Luneville (1834-1835) și Berlin (1835-1838), unde, pe lângă serioase studii particulare, audiază, din 1836, cursurile de istorie și drept ale Univ. (la care se înscrie în oct. 1837), orientandu-și gândirea în sens liberal și democratic.

Debutează în ian. 1835, cu Romanische oder wallachische Sprache und Literatur, în Magazin fur die Literatur des Auslandes, iar în sep., la numai 20 de ani, proiectează scrierea unei istorii aparută în 1838 Ia Berlin sub titlul Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques transdanubiens. Rechemat la Iași (feb. 1838), este numit aghiotant domnesc, dar începe, strategic, o impetuoasă activitate cultural-literară, cu finalitate politică; preia Alauta românească (1838), își cumpară o tipografie (1839) și lansează rev. Dacia literară (1840) - care inaugurează în literatura română direcția națională și populară, Arhiva românească (1841), Propășirea (1844) ș.a.; este numit codirector al Teatrului din Iași (1840); publică prima proză, Filosofia vistului (1838), dar și seria studiilor sociale (Dezrobirea țiganilor, 1844); deschide cursul de istorie națională la Academia Mihăileană cu celebrul Cuvânt introductiv și așază întâiul vol. din Letopisețele Țării Moldovei (1846).