Într-un sat mic de munte, ascuns printre brazi bătrâni și stânci înalte, trăia un băiat pe nume Radu. De mic copil, asculta legendele bătrânilor despre un lac fermecat, ascuns adânc în pădure. Se spunea că Lacul de Smarald îți putea îndeplini o dorință, dar doar celor care erau cu adevărat curajoși și cu suflet curat.

Într-o dimineață de vară, Radu a decis să plece în căutarea lacului. A luat cu el doar un rucsac mic, o sticlă cu apă și un fluier de lemn, moștenit de la bunicul său.

Drumul prin pădure nu era ușor. A trecut prin poieni pline de flori, a sărit peste râuri repezi și a urcat poteci abrupte. La un moment dat, a auzit un foșnet ciudat dintr-un tufiș. Când s-a apropiat, a văzut un pui de căprioară prins într-o tufă de mărăcini.

– Stai liniștit, te ajut! – a spus Radu, eliberând bietul animal.

Căprioara l-a privit cu ochii mari și, spre uimirea lui, a început să vorbească:

– Mulțumesc, Radu! Drept răsplată, îți voi arăta drumul spre Lacul de Smarald. Dar ai grijă! Spiritul Muntelui va încerca să te împiedice.

Curajos, Radu a urmat căprioara prin pădure. Pe drum, s-au ivit mai multe piedici: un pod dărăpănat care stătea să se prăbușească, o ceață deasă care le bloca vederea si multe altele.

Ceața se întețește ,iar Radu decide că ar fi bine să se oprească din medrs și să își caute adăpost.