Au fost odată doi feciori de împarat, care au pornit să-și încerce norocul prin lume și feciorii aceștia au ajuns să ducă o viață atât de ticaloasă și deșartă, că n-au mai avut îndrazneala să calce pragul casei părintești. Și cum trecuse vreme, nu glumă, și nu venise nici o veste de la ei, fratele lor mai mic, pe care-l porecliseră Prostilă, plecă în cautarea lor.

Dar cand dădu în sfârșit de frații săi, aceștia începură să-și bată joc de dânsul:

-Auzi, prostănacul, să creada c-o să poată răzbi prin lume, când noi, mai isteți decât el, n-am prea fă cut isprava mare ! Totuși porniră la drum câte-s trei și, tot mergând ei așa, iată că dădură peste un mușuroi de furnici. Cei doi frați mai vârstnici voiră de dată să-l surpe și să-l răscolească, pentru a vedea cum micile făpturi o vor lua la goană inspăimântate de moarte.

Dar Prostilă îi opri, strigându-le:

- Lăsați gângăniile în pace ! N-o să îngădui să le tulburați liniștea ! Porniră ei mai departe și, dupa un cot de deal, dădură peste un lac,pe luciul căruia înotau o mulțime de rațe. Cei doi frați mai mari se repeziră să prindă câteva, că tare ar fi avut poftă sa le frigă. Dar Prostilă se impotrivi și de data asta:

- Lăsați rațele în pace ! N-o să îngădui să le ucideți.

Merseră ei mai departe și, într-o bună zi, nu doar că nimeriră lângă un roi de albine, aflat într-o scorbură de copac. Și avea roiul acesta atâta miere, că se prelingea pe trunchi, de-ai fi zis ca este un izvoraș... Cei doi frați mai mari își puseră în gând să dea foc copacului și să înăbușească albinele, ca să poată lua mierea.Dar Prostilă se împotrivi cu și mai multa tărie:

- Lăsați albinele în pace ! N-o să îngădui să le dați foc. 

În cele din urmă, cei trei frați dădură peste un palat, și avea palatul acesta grajduri, câte n-ai fi găsit nici în zece palate împărătești. Și-n ele se aflau o mulțime de cai, toți de piatră. Cât despre oameni, nu se zărea unul pe nicăieri. Străbătură ei toate sălile palatului si intr-un sfarșit se pomeniră în dreptul unei uși zăvorâte cu trei lacăte. Și avea ușa asta o fereastră, tăiată la mijloc. Cei trei cătutară prin ea și ce crezi că le fu dat să vadă: în fundul unei camere se afla un moșneag care stătea aplecat deasupra unei mese !... Strigară la el o dată, strigară a doua oară, dar moșneagul nu-i auzi. Mai strigară a treia oară, și abia atunci se trezi moșul, descuie lacătele și se ivi în prag.... Și fără să spună o vorbă, îi pofti să se așeze la masa încărcată cu fel si fel de bunătăți.