Dedic această carte elevilor din clasa a III-a A și părinților.
Școala Gimnazială ,,Horea, Cloșca și Crișan", Turda
Prof. înv. primar Alina Ioana Mera

Iarna în Poiana
Sergiu Jucan
Pe covorul alb întins,
Pe străzile de neatins,
Au ieșit copiii pici,
Și lăsau urme mici, mici, mici.
Ei afară se jucau,
Cu săniile se întreceau,
În mânuțe ei făceau,
Bulgări mici și mari formau.
Afară, ger mare era
Copiilor nu le păsa.
Iar părinții au ieșit
Și cu ceai i-au încălzit.

Primul fulg de nea
Sebastian Lung
Iarna cea geroasă,
A venit cu haină groasă,
De zăpadă argintie
Ce s-a așternut peste câmpie.
Primul fulg de nea, ușor
Mi s-a pus pe ochișor.
Mititel și zgribulit,
De îndată s-a topit.
Toți copiii vor veni,
Împreună vor muncii.
Din trei bulgări mari să facă
Omul de zăpadă-ndată.

Iarna
Alesia Oltean
Vine iarna cea geroasă,
N-am să stau deloc în casă.
În zăpadă am să mă joc
Cu copiii de la bloc.
Iată vine ușor Crăciunul,
Fulgi, încep să cadă iar,
Sub brăduțul de acasă
Moșu-mi va lăsa un dar.
Copilașii se adună,
În grupuri mari sau mici,
Să colinde-n toată țara
Până-i apucă seara.

Iarna
Crina Baltă
Iarna rece a sosit,
Florile s-au ofilit,
Iarba s-a veștejit,
Și zăpada a venit.
Fulgii cad neîncetat,
Apele au înghețat,
Noi afară ne-am adunat,
La săniuș am plecat!
Iarna
Eduard Chiș
Afară ninge liniștit,
Eu stau în casă odihnit.
Focul arde somnoros,
Iar câinele e bucuros.
Omul de zăpadă stă afară,
Să vină copiii la zăpadă.
Să se joace de zor,
Împreună cu ai lor.
La zăpadă
David Takacs
A venit iarna din nou,
Cu zâmbete și bucurii!
Trecând ușor printre copii,
Cu țurțuri mii și mii.
Așa trecu o iarnă întreagă,
Plină de zăpadă, îngeri și gheață.
Copiii se jucau, plini de bucurie,
Așa a fost iarna să fie!

Un brăduț
Daria Filip
Brăduț, brăduț drăguț,
Tu la mine ai venit.
Ești cel mai drăguț,
Frumos te-am împodobit.
Afară ninge cu fulgi mari
Frumos e peste tot
Grădinile s-au îmbrăcat
La săniuș cu toții am plecat.
Moș Crăciun cu renii lui,
Trece pe la casele oricui
Așteptați cu mic, cu mare,
Să le facă sărbătoare.

Iarna
Riana Cirebea
Afară ninge-ncet și lin,
Copilul stă în casă.
Pe jos e nea, un strat mai fin,
El și-ar dori să iasă.
Un fulg mic stă și admiră
Cum stă copilul jos, în pat
Și cum plânge el, de milă,
Spunând cuvinte...încurcat!
Iarna
Riana Cirebea
Afară ninge-ncet și lin,
Copilul stă în casă.
Pe jos e nea, un strat mai fin,
El și-ar dori să iasă.
Un fulg mic stă și admiră
Cum stă copilul jos, în pat
Și cum plânge el, de milă,
Spunând cuvinte...încurcat!

Iarna
Antonia Todoruț
A venit iarna mult așteptată,
Dar afară îi frig și plouă neîncetat.
Aștept cu nerăbdare ziua când va ninge,
La săniuș să pot ajunge.
Vin sărbătorile de iarnă, bucuria tuturor,
Toți se adună în jurul brazilor.
E sărbătoarea lui Hristos,
Crăciunu-i dar prețios.

Iarna minunată
Medeea Rîza
S-a îmbrăcat orașul în mantie albă,
Decembrie a sosit, totul este vis de iarnă!
Cad fulgi de nea strălucitori
Străzile sunt pline de colindători.
Luminițe-aprinse, brazi împodobiți,
Moșul o să vină la copiii cuminți.
Oameni de zăpadă cu ochi de cărbune,
Ce frumoasă-i iarna, parcă-i o minune!
Iarna
Andreea Cristurean
A venit iarna geroasă,
Noi stăm lângă brad în casă,
Mama face ceai fierbinte,
Iar noi cântăm colinde.
Afară e frig și ninge,
Moșul cu greu ajunge.
Sub brad el ne-așează,
Cadourile dorite.
Iarna
Gheorghe Turău
Iarna a sosit
Iar gerul rece s-a răspândit,
Fulgii cad încet în zbor,
Albul este peste tot.
Copiii s-au înveselit
La săniuș au ieșit,
Numai zâmbete de copii
Iarna aduce doar bucurii.
Noi cu toții o iubim
Cu bradul împodobit,
Moș Crăciun va veni
Cu cadouri la copii!
Iarna
Petrus Mocan
A început de ieri să cadă,
Câte-un fulg de zăpadă,
Unul mare, unul mic
Toți în șir se așează.
Când te uiți în stânga-n dreapta
Tot s-a înălbit deodată.
Case, garduri și mașini,
Deodată s-au acoperit.
Iarna
Beatrice Bogdan
Iarna este friguroasă
Și te ține mult în casă,
Ciocolată multă bem,
Flori de gheață, pe geam vedem.
Când zăpada este mare
Ne suim pe sănioare.
Și uităm de frig și-ngheț
Și ne tăvălim prin nămeți.
- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors

- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $4.79+) -
BUY THIS BOOK
(from $4.79+) - DOWNLOAD
- LIKE
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- REMIX
- Report
-
BUY
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem

COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!