Biografie

Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Moldovei și Țării Românești, a fost cel care a pus bazele statului modern român. Domnia sa, deși scurtă (1859-1866), a reprezentat o perioadă de maximă dezvoltare a României moderne, prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României și a primului guvern unitar, dar și prin reformele sale: adoptarea primei constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară și cea a învățământului.

Venirea la tron

Campania electorală din Moldova a dus la alegerea unei adunări favorabile unirii cu Ţara Românească. Unioniştii moldoveni au putut impune cu usurinţă candidatura la domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitate de voturi la 5/17 ianuarie 1859.

Primii ani ai domniei

Primii doi ani ai domniei lui Cuza au fost dedicaţi obţinerii recunoaşterii din partea marilor puteri a dublei sale alegeri ca domnitor al Principatelor Unite şi a unificării depline a acestora. În septembrie 1859 a fost acceptată dubla alegere şi domnitorul a obţinut firmanul de învestitură din partea sultanului. Unificarea deplină a fost recunoscută de marile puteri în decembrie 1861, ceea ce a permis instaurarea, din ianuarie 1862, a guvernului unic şi a Parlamentului unic la Bucureşti.

    Abdicarea la tron

În noaptea de 10/11 februarie a anului 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost forţat să abdice şi să părăsească imediat ţara, de către membrii „Coaliţiei potrivnice” (creată la sfârşitul anului 1862 special pentru răsturnarea domnitorului şi aducerea la tron a unui principe străin). Ca să îndepărteze orice bănuială asupra evenimentelor ce urmau a avea loc, în casa lui C. A. Rosetti a fost organizată o recepţie la care a fost chemat şi prefectul poliţiei capitalei, Alexandru Beldiman, acesta fiind antrenat într-un joc de cărţi şi lăsat să câştige, pentru a nu părăsi astfel petrecerea.

Semnatura domnitorului

Sfarsit!