Prietenii adevărați nu se 

lasă la greu

     Soarele verii strălucea mai mult decât prietenos, cuprinzând în brațele sale toride întreaga suflare a colțului de luminiș. Din scorbura stejarului bătrân, Furnicuța-Hărnicuța a ieșit să-și deretice aleea. 

În timp ce strângea petalele de rochița- rândunicii, Furnicuța-Hărnicuța a găsit o coajă de jumătate de nucă. I-a dat târcoale, a tot încercat să o întoarcă, dar... nu a putut.

      În timp ce se gândea cum să facă, a trecut în zbor , prietena sa, Albinuța-Drăguța. 

--- Draga mea, Furnicuță-Hărnicuță, ce faci ? întrebă curioasă Albinuța-Drăguța .

--- Ei bine, zise micuța ființă, mă tot chinui să întorc această jumătate de nucă. E potrivită pentru o plimbare pe lac, acum, când încă soarele e sus pe cer.

--- Hai că te ajut eu, a zis zâmbind Albinuța- Drăguța. Și punând umărul, a reușit să-și ajute prietena. Apoi, au așezat în nucuță, o umbreluță făcută dintr-o petală mare de trandafir japonez și au împins jumătatea de nucă spre lac. 

Soarele bătea cu toată puterea sa , vântul cald adia, iar cele două prietene, Furnicuța- Hărnicuța și Albinuța-Drăguța se relaxau la umbră petalei de trandafir, în timp ce vântul blând purta nucuța pe lac. 

--- Ce bine e! a șoptit fericită Albinuța-Drăguța.

   Dintr-o dată, bâzâind cu poftă, sosi din zbor, Cavalerul-Zumzăitor, țânțarul, care le spuse celor două surate:

--- Bună, dragile mele! Pot să mă odihnesc și eu aici, cu voi ? Soarele orbitor m-a topit. 

--- Desigur, Cavalere-Zumzăitor, i-au răspuns într-un glas cele două gâze.

    Soarele bătea , dogorind răsuflarea pădurii, vântul adia cu blândețe, iar cei trei  prieteni se odihneau la umbra petalei de trandafir japonez , în jumătatea de nucă.