O dată ca niciodată, acum sute de mii de ani, Soarele nu era altceva decât un nor foarte mare, format din gaz și praf, care plutea prin spațiu. Soarele se simțea foarte singur, nu avea prieteni și nici nu avea cu cine vorbi.

    Într-o zi a decis să facă ceva pentru a nu mai fi atât de singur într-un spațiu atât de mare și gol, așa că a chemat-o în ajutor pe doamna Gravitație, să-l ajute ca praful și gazul să se unească fără să iasă din nor.

    Doamnei Gravitație i s-a făcut milă de Soare pentru că era atât de singur, așa că și-a folosit toată puterea pentru ca praful și gazul să se apropie tot mai mult. Ele au început să ardă, iar atunci Soarele a devenit o super flacără uriașă care lumina totul în jur și care dădea multă căldură.

    Chiar în momentul în care Soarele a început să ardă, mai multe pietricele au fost aruncate, dar pentru ca ele să nu se îndepărteze, doamna Gravitație le-a făcut să plutească în spațiu aproape de marea minge de foc. Așa că acestea au început să se învârtă în jurul lui.

     A reușit să facă 8 mingi și așa s-au născut planetele din jurul Soarelui. Tot ce mai avea de făcut era să le pună nume noilor sale prietene.

    - Tu, care ești cel mai aproape de mine și te miști foarte foarte repede, te vei numi Mercur.

    - Pe tine, care ești atât de grațioasă, vii după Mercur și te învârți invers decât surorile tale, te voi numi Venus.

    - Oh!, spuse Soarele entuziasmat, la vederea următoarei mingi, care era plină de apă, dar și de uscat. Pe tine te voi numi Terra.

    - Următoarea planetă pe care o văd este ceva mai mică decât Terra și este de culoare roșie. Tu vei fi Marte.

    - Pe tine, care ai câteva linii și mai multe luni, te voi boteza Jupiter. Ești și cea mai mare...

    - Și tu, cea cu inele în jur... Numele tău va fi Saturn.