https://www.youtube.com/watch?v=bOEKUMU3Pf8

Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și ca Sfânta Maria Mică, este o zi de sărbătoare creștină care prăznuiește nașterea Fecioarei Maria, mama lui Isus. Bisericile catolică și ortodoxă sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului în ziua de 8 septembrie.

Intrarea Maicii Domnului in Biserica este praznuita pe 21 noiembrie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.

Parintii Maicii Domnului sunt Sfintii Ioachim si Ana.

https://www.youtube.com/watch?v=4XznxKGPrM8

Buna Vestire este praznuita de Biserica pe 25 martie. Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.

Adormirea Maicii Domnului este praznuita pe 15 august. Despre aceasta sarbatoare nu gasim informatii in Sfintele Evanghelii, ci numai in Traditia Bisericii. Potrivit acestei Traditii, Maica Domnului a fost instiintata printr-un inger de mutarea ei din aceasta viata: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare“

Î nvățătura că Sfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) și Maica Domnului este punctul de plecare în realizarea mântuirii noastre, zorii împlinirii nădejdilor de împărțire a omului cu Dumnezeu. Căci, din clipă în care Sfânta Fecioară zămisleștea de la Sfântul Duh și nașterea după trup în chip suprafiresc pe Domnul nostru Iisus Hristos, biruind legile fire, începe să se contureze cât mai clar izbăvirea omenirii din robia păcatului și să se împlinească cu toată certitudinea făgăduințele făcute prin profeția despre Dumnezeu venirea. Sfânta Fecioară, zămislind în pântece de la Duhul Sfânt, naște după trup pe Dumnezeu Fiul de aceea ia fost atribuită prerogativa sau calitatea de „Născătoare de Dumnezeu” sau „Theotokos”. 

Prin căderea a primilor oameni în păcat, aceștia ajung în robia păcatului, chipul lui Dumnezeu din om se alterează, se umbrește legătura de comuniune harică a omului cu Dumnezeu, voința omului înclină mai mult decât rău decât bine, iar prin săvârșirea repetată a răului omul se îndepărtează tot mai mult de Creatorul său .

De fapt, prin Sfânta Fecioară, Dumnezeu așa cum nu spune părintele Stăniloae, trece în dialogul Său cu oamenii din poziția de partener de dialog în afara ordinii lor. El produce Sieşi, din Fecioară, o natură omenească proprie ca subiect uman. El însuşi se naşte din ea ca om. E un început cu totul nou, care se produce în istoria umanității, nu din inițiativă omenească, ci dumnezeiască.[1] „Dacă nu s-ar fi născut Hristos ca om din Fecioara, nu ar fi fost Dumnezeu și n-ar fi adus lumii o lumină mai presus de ea arătând pe om destinat veșniciei, ci ar fi lăsat lumea și omenirea închise în grăuntele ei. respingem și Crucea Lui, ca suportată pentru oameni, cu puterea de a învinge moartea prin ea Numai așa Hristos Sa arătat prin Cruce mântuitor, deci că lumină ce nu ridică din întunericul morţii, pentru că sa arătat ca Dumnezeu Mântuitor prin naşterea din Fecioară” .